Buruieni sau ierburi comestibile?

E adevarat ca ma pasiona subiectul de ceva vreme, dar de curand, l-am descoperit pe Sergei Boutenko si cartile sale despre nutritie si despre ierburi salbatice comestibile. Am aflat povestea sa fascinanta; la varsta de 9 ani s-a vindecat de diabet consumand astfel de plante. E clar ca nu degeaba ni le-a lasat Dumnezeu.

In gradina legumelor fericite cresc o multime de buruieni comestibile pe care le-am testat si ne-am hotarat sa va povestim despre ele, desi suntem siguri ca ati auzit de ele inca din copilarie, in vacantele la bunici.

Astazi despre LUCERNA si SPANAC SALBATIC

Lucerna, numita de arabi alfalfa (al –fac-facah), care inseamna “parintele tuturor plantelor” este extrem de nutritiva. Frunzele de lucerna contin  o cantitate mare de enzime, substanţe antiinflamatoare, betacaroten, complexul de vitamine B, C (de patru ori mai multă decât citricele), E, D, K şi U, precum şi minerale (calciu, fosfor, fier, potasiu, magneziu). Alfalfa este o sursa de clorofila, foarte bogata in proteine si aminoacizi.

Mentionam doar cateva dintre proprietatile sale benefice. Lucerna detoxifica organismul, combate afectiuni ale stomacului, este laxativ si diuretic, purifica sangele si ficatul, reduce colesterolul si diminueaza riscul arterosclerozei.

Lucerna se poate consuma sub forma de ceai, tinctura, pulbere dar si in salate, sucuri proaspete sau supe reci.

 

 

 

Spanac/loboda salbatica (Chenopodium album) bogata in proteine, contine vitamina A, calciu, fosfor si potasiu si in cantitati mai mici – complexul de B-uri, fier, zinc, magneziu si sodiu.

Chenopodium album are actiune stomahica, antiinflamatorie si antidiareica.

Desi considerata de multi o buruiana care distruge recoltele de porumb si soia, inca din batrani frunzele sale se consumau gatite ca si spanacul, evitandu-se sau diminuandu-se  insa consumul raw datorita continutului mare de oxalati. Ciorba din frunze tinere de loboda salbatica este excelenta. Se poate si praji, gati la abur sau adauga in salate in cantitati reduse.

Reteta de ciorba munteneasca: 2 legaturi de loboda salbatica, 1l lapte acru (sau iaurt), 2-3 cepe,1 legatura de marar; se fierbe loboda, se scurge si se toaca  dupa gust; se innabusa ceapa tocata marunt la foc iute cu ulei si apoi se adauga loboda si iaurtul; se adauga la final apa in care s-a fiert loboda si se mai da intr-un clocot doua. Adaugam deliciosul marar.

Servim cu pofta si cumpatare!

 

Urmeaza la Legume Fericite despre stir..