Morcovul afrodisiac

 

Morcovul are proprietăți afrodisiace atunci când este consumat crud, datorită uleiului volatil pe care îl conține.

 

Există unele legende potrivit cărora o floare de morcov, culeasă pe noapte cu lună plină, ajută la conceperea unui copil.

 

Cura cu inflorescențe de morcov, preparate sub formă de pastă, reduce insuficiența ovariană care apare la femeile tinere.

 

Betacarotenul facilitează producerea de lapte matern și contribuie la dezvoltarea glandei mamare în timpul adolescenței.

 

 

Considerat un adevărat „elixir al dragostei“, morcovul era folosit de greci și romani pentru a vindeca impotența masculină și pentru a spori apetitul sexual.

Semințele de morcov sunt utilizate mai ales pentru combaterea ejaculării precoce.

 

Se pare că împăratul Caligula, renumit pentru excentricitățile sale, a servit la una dintre petrecerile celebre ale acelor timpuri doar morcov. Scrierile vechi povestesc cum acesta i-a obligat pe membrii Senatului Roman sa mănânce toată noaptea numai morcovi, pentru a fi ca niște armăsari.

 

Datorită antioxidanților conținuți, unde se numără și vitamina C, ameliorează aspectul îmbătrânit sau cu probleme al epidermei. Deoarece favorizează regenerarea celulelor și a elasticității pielii este frecvent utilizat în tratamente cosmetice. Tot antioxidanții, prin lupta lor contra radicalilor liberi ajuta la îmbunătățirea sistemului imunitar, astfel morcovul fiind recomandat inclusiv în anotimpurile reci, când organismul este predispus la răceli si gripe.

 

 

 

Iar pe un ton mai serios, de la cercetatori citire:

 

Morcovii au și calități antiseptice și de aceea pot fi folosiți ca laxativ, vermicid precum și ca remediu pentru bolile ficatului. Uleiul de morcovi e remediu bun pentru pielea uscată. Acesta face pielea mai moale, mai fină și mai fermă. Sucul de morcovi îmbunătățește sănătatea stomacului și are un bun efect asupra sănătății gastrointestinale.

 

Intr-un studiu destinat să dezvăluie valoarea terapeutică a morcovilor, cercetătorii de la Laboratorul Gastrointestinal Wolfson, din Edinburgh, Scoția au arătat că reduce nivelul colesterolului cu 11% dacă se mănâncă în fiecare zi 7 grame de morcovi cruzi. Colesterolul mare este un factor major în apariția bolilor de inimă. Deci, cum consumul regulat de morcovi ajută la scăderea colesterolului, putem spune că previne apariția bolilor de inimă.

Morcovul este bogat în beta-caroten și odată introdus în organism ficatul transformă această substanță în vitamina A. Această substanță ajută la îmbunătățirea vederii, dar și apăra împotriva degenerescenței maculare. Studiile arată că cei care consumă morcov regulat au cu 40% șanse mai puține ca să dezvolte diverse probleme de vedere.

 

Mâncatul morcovilor cruzi este cea mai bună formă de curățare a dinților. Atunci când este mestecat morcovul, o cantitate mare de salivă este secretată și astfel se echilibrează nivelul acido-bazic din gură.