2013 urari de bine

A inceput anul - si desi probabil ati tot fost “urati” si “colindati” - din gradina fermecata vine urmatoarea urare:

Gandurile noastre toate sa se indrepte spre cele mai sanatoase produse de care sa beneficieze organismul, spre cele mai interesante  peisaje de care sa se bucure ochiul, spre cele mai inalte aspiratii de care sa ne umplem sufletul si spre faptele bune pe care le putem face si de care sa ne bucuram cu totii.

Oare e bine sa ne facem planuri pentru tot anul? Nu stiu si nu conteaza..

Noi avem nevoie sa privim in perspectiva – pentru ca asta ne tine “vii”, pentru ca asta ne poate alimenta pasiunea pentru ceea ce facem, pentru ca e frumos sa visezi cu ochii deschisi.

Ne dorim sa avem puterea de munca si inspiratia sa producem cel putin la fel de multe produse ca si anul trecut (peste 80 de tipuri – de la legume proaspete pana la produse facute in casa si congelate)

Ne dorim sa va avem alaturi de noi multumiti de produsele pe care le livram si satisfacuti de serviciile prestate. Va rugam nu ezitati sa ne comunicati orice dorinta, nemultumire sau sugestie, toate acestea ne vor ajuta sa crestem buni si frumosi.

Ne dorim sa ne dezvoltam pentru a putea ajunge la cat mai multi oameni care sa se hraneasca sanatos si pentru ca astfel raportul calitate-pret sa devina satisfacator pentru majoritatea.

Ne dorim sa cream un mediu propice relaxarii, sa oferim terapia pamantului si sa initiem proiecte-platforma pentru institutii de educare a copilasilor nostri.

Ne dorim sa fim deschisi la tot ceea ce vine spre noi si sa fructificam orice oportunitate.

Sa ne bucuram de viata!

Dumneavoastra doamna, domnule ce va doriti?